Stanțele Dzyan sunt texte celebre în cercurile ezoterice datorită legăturii lor cu fondatoarea teosofiei, Helena Petrovna Blavatsky. În secolul al XIX-lea, Blavatsky pretindea că a tradus aceste versete dintr-o limbă străveche necunoscută – „Senzar” – și că ele ar proveni dintr-o carte mult mai veche decât Biblia sau Vedele.
Doctrina Secretă (1888), lucrarea monumentală a lui Blavatsky, include aceste stanțe drept nucleu al învățăturii teosofice. Ele descriu creația universului, ciclurile cosmice, evoluția spirituală a omenirii și existența unor rase anterioare pierdute (Atlantida, Lemuria). Sunt pline de imagini mistice și simboluri criptice: „Rădăcina care nu este rădăcină”, „Roata care nu încetează să se rotească”.
Criticii au considerat întotdeauna Stanțele Dzyan o pură invenție. Nu există manuscris original, nici vreo dovadă independentă a limbii „Senzar”. Blavatsky a fost acuzată de fraudă și plagiat.
Jacques Bergier în Cărțile blestemate, nu caută să stabilească autenticitatea lor istorică strictă. Pentru el, Stanțele Dzyan sunt un exemplu fascinant de „carte blestemată” în sens simbolic. Ele reprezintă o cunoaștere alternativă pe care cultura oficială o discreditează și o condamnă la uitare. Chiar dacă sunt o creație Blavatsky, ele au inspirat generații să caute o spiritualitate mai profundă și să pună sub semnul întrebării versiunea oficială a istoriei umanității.
Bergier sugerează că Stanțele Dzyan pot fi interpretate ca un ecou vag și distorsionat al unor învățături mai vechi, pierdute sau cenzurate. Ele atrag tocmai prin misterul lor: pentru că nimeni nu știe sigur dacă sunt un fals genial, un text inspirat sau un fragment de tradiție ocultă reală.