Cartea lui Enoh – revelatii interzise despre ingeri, astronomie si sfarsitul lumii – este unul dintre cele mai vechi și mai controversate texte apocrife ale iudaismului. Atribuită patriarhului biblic Enoh, cel care „a umblat cu Dumnezeu și a fost luat la cer”, această scriere a fost exclusă din canonul biblic oficial timp de aproape două milenii.
Textul ne prezintă o viziune grandioasă asupra lumii spirituale: o istorie secretă a Creației, a căderii îngerilor și a soartei omenirii. Poate cel mai tulburător pasaj descrie cum îngerii Veghetori („Grigori”) au coborât pe Pământ, s-au unit cu fiicele oamenilor și au dat naștere uriașilor (Nephilim). Îngerii le-au revelat oamenilor taine periculoase: metalurgia, astrologia, arta machiajului, însemnarea armelor – cunoștințe considerate blestemate de Dumnezeu.
Cartea oferă, de asemenea, o cosmologie complet diferită de cea biblică: descrie stele vii, ceruri multiple și un calendar solar de 364 de zile, contrar calendarului lunar evreiesc. Aceste contradicții teologice i-au adus repede interdicția din partea autorităților religioase evreiești și creștine.
Jacques Bergier include Cartea lui Enoh în Cărțile blestemate nu doar pentru că a fost interzisă, ci pentru ceea ce sugerează: o civilizație antică care a avut acces la cunoștințe avansate, oferite de ființe venite din cer, și care a fost distrusă pentru aceasta.
Pentru Bergier, Enoh este o figură arhetipală a omului inițiat – cel care are acces la tainele cosmosului, dar care este redus la tăcere de forțele religioase sau cosmice. Cartea sa este o fereastră spre o versiune alternativă a istoriei spirituale a umanității, una în care îngerii sunt călători spațiali, iar păcatul primordial este, de fapt, curiozitatea științifică.